La data de 17 septembrie este marcată Ziua mondială a siguranței pacientului. În acest an, evenimentul se desfășoară cu tema „Îngrijire sigură pentru bolile netransmisibile” și sloganul „Îngrijire sigură pentru viață!”, atrăgând atenția asupra necesității protejării persoanelor care trăiesc cu boli netransmisibile (BNT) și care au nevoie, deseori, de îngrijire de lungă durată, oferită în diferite servicii și contexte medicale.

Bolile cardiovasculare, cancerul, diabetul, bolile respiratorii cronice și alte BNT presupun un parcurs complex al pacientului. Siguranța trebuie asigurată pe întregul continuum al îngrijirii – de la prevenire și screening, la diagnostic, tratament, autoîngrijire, reabilitare, monitorizare pe termen lung și, după caz, îngrijiri paliative.

Pe acest traseu pot apărea riscuri precum diagnosticul tardiv, erorile asociate medicamentelor, lipsa continuității între serviciile medicale, comunicarea insuficientă între profesioniști, pacient și familie, lacunele în monitorizare, utilizarea nesigură a dispozitivelor medicale sau accesul întârziat la servicii. Aceste situații pot influența rezultatele tratamentului, calitatea vieții și încrederea pacientului în sistemul de sănătate.

Campania din acest an promovează patru direcții majore de acțiune:

INFORMĂM – creștem gradul de conștientizare privind provocările legate de siguranța persoanelor cu BNT pe întregul parcurs al îngrijirii.

IMPLICĂM – încurajăm participarea reală a pacienților și comunităților la identificarea riscurilor și dezvoltarea soluțiilor.

INTEGRĂM SIGURANȚA – promovăm principiile siguranței pacientului în politicile, strategiile și practicile privind prevenirea și controlul bolilor netransmisibile.

SUSȚINEM PROFESIONIȘTII – consolidăm practicile de siguranță, inclusiv diagnosticul mai sigur, utilizarea corectă a medicamentelor și comunicarea eficientă cu pacientul și familia.

Mesajul central este simplu: îngrijirea sigură înseamnă: diagnostic oportun, tratament adecvat, utilizarea sigură a medicamentelor, monitorizare continuă, comunicare clară și participarea pacientului la deciziile care îi privesc sănătatea.

Campania reamintește, totodată, că siguranța este strâns legată de respectarea drepturilor pacientului: dreptul la îngrijire oportună și adecvată, practici și produse medicale sigure, personal competent, demnitate și respect, confidențialitate, informare și educație, acces la dosarele medicale, posibilitatea de a fi ascultat și implicarea pacientului și familiei în procesul de îngrijire.